Author Topic:  PC-urile nu mor. Vânzările au crescut pentru prima dată în ultimii șase ani  (Read 24 times)

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

Offline Badboy.UndeadArmy™

  • Legend
  • God
  • *
  • Posts: 8941
  • Reputation: 4
  • Gender: Male
  • SG | Gaming is not a crime !
  • Real Name: S.B.SZ.
  • Steam ID: badboyundeadarmy


[Skilled News] PC-urile nu mor. Vânzările au crescut pentru prima dată în ultimii șase ani [Skilled News]









De ani de zile se vorbește de moartea PC-urile, de faptul că acestea nu mai sunt atât de utilizate de consumatori care preferă smartphone-urile sau alte gadgeturi, iar vânzările scăzute ale producătorilor păreau să confirme acestă teorie.

Totuși, ultimele date oferite de firmele de cercetare Gartner și IDC arată că vânzările de PC-uri au crescut în al doilea trimestru al anului 2018. IDC susține un plus de 2,7% față de trimestrul similar al anului trecut, iar Gartner vede o creștere de 1,4%.

Aceste diferențe sunt date de faptul că cele două firme de cercetare calculează diferit. IDC bagă Chromebook-urile la categoria PC și nu ia în considerare tabletele Windows cu tastatură detașabilă (precum Surface Pro), iar Gartner exclude Chromebook-urile, dar și tabletele cu tastaturi detașabile. Chiar și așa, apetitul consumatorilor pentru PC-uri și Mac-uri este mai mare. Acesta fiind primul an când vânzările au crescut față de anul anterior în ultimii șase ani.

„Vânzările ridicate din al doilea trimestru al anului 2018 s-au datorat cererii crescute de PC-uri Windows dedicate mediului de business, dar vânzările de PC-uri dedicate segmentului comercial au scăzut”, a declarat Mikako Kitagawa, analist al Gartner. „Pe segmentul de business, cererea de PC-uri va scădea peste doi ani de zile atunci când va trece perioada de înlocuire a computerelor cu sisteme de operare mai vechi cu Windows 10”, a adăugat el.

„Deși PC-urile tradiționale nu mai sunt dispozitivele de bază ale utilizatorilor încă mai există multe scenarii în care acestea sunt preferate în dauna altora. S-au văzut creșteri chiar și pe unele tipuri de desktop-uri”, a explicat Jay Chou, manager de cercetare la IDC.

HP, Lenovo, Dell, Apple și Acer și-au crescut afacerile în acest trimestru, în timp ce ceilalți competitori au scăzut. Este clar că primii cinci producători vor continua să domine piața pe măsură ce vânzările se vor stabiliza după ani de declin.







Sursa: playtech.ro 


Ai nevoie de ajutor? Trimite-mi un PM !