Bear Grylls, britanicul care a prezentat pâna în prezent emisiunea "Man vs. Wild" (Tehnici de supravietuire), a fost concediat de catre reprezentantii postului de televiziune Discovery Channel, informeaza Hollywood Reporter.
Motivul acestei decizii a fost acela ca reprezentantii postului de televiziune nu au reusit sa îl convinga pe Grylls sa participe la doua proiecte pentru care fusese contractat.
"Din cauza disputei contractuale cu Bear Grylls ce continua, Discovery a pus punct tuturor productiilor în care aparea acesta", a declarat purtatorul de cuvânt al Discovery Channel.
Grylls, în vârsta de 37 de ani, este autorul a numeroase carti, cele mai multe dintre acestea fiind ghiduri de supravietuire. Memoriile sale, pe care le-a intitulat "Mud, Sweat and Tears"(Noroi, sudoare si lacrimi), vor fi publicate în luna mai în Statele Unite ale Americii si sunt deja un bestseller în Marea Britanie si în Australia.
Un joc video a fost creat având ca inspiratie emisiunea sa. Pe lânga acesta, Grylls detine o aplicatie proprie pentru smartphone-urile iPhone si chiar o linie vestimentara.
Emisiunea "Man vs. Wild" a fost difuzata de catre Discovery Channel înca din 2006, fiind una dintre cele mai de succes productii ale postului de televiziune si prezentând modalitati de supravietuire în medii ostile, informeaza Daily News.
Un an mai târziu, ea a fost puternic criticata dupa ce au aparut în presa zvonuri conform carora cascadoriile lui Grylls erau facute doar pentru camerele de luat vederi si conform carora el îsi petrecea uneori noptile în moteluri.
Grylls a depasit însa acest obstacol si în 2010 a început productia unei noi emisiuni tot pentru postul Discovery, numita de aceasta data "Worst Case Scenario" (Cel mai grav scenariu posibil).
"Ei vor mereu sa depaseasca limitele", a declarat britanicul în 2007. "Eu îmi simt limitele. Nu stiu exact cât mai pot suporta. M-am straduit foarte mult în decursul multora dintre emisiuni", a mai adaugat el.
Sursa:
aici.