Propoziția atributivă
Propoziția atributivă constituie în frază o realizare propozițională a atributului.
Propoziția subordonată care determină un nume din propoziție regentă și răspunde la întrebările atributului care?, ce fel de?, al cui?, cât?, se numește propoziție subordonată atributivă. Spre deosebire de propoziția subordonată subiectivă, care ține locul subiectului-lipsă din regent, propoziția subordonată atributivă determină un nume din propoziția regent, fără a-l substitui.
Propoziția subordonată atributivă se introduce în frază prin intermediul diferitor elemente de relație:
Pronume - care, ce - la orice forme cazuale, cu sau fără prepoziție
Adverb - când, unde, cum - însoțite uneori de prepoziții
Conjuncție - să, că, de, dacă, etc.
Delimitarea propoziților subordonate atributive de cele circumstanțiale sau completive se face prin identificarea termenului regent: subordonata atributivă are de regulă un nume (substantive, pronume, numeral).
Propozițiile subordonate atributive se clasifică în:
- Determinative - Propozițiile subordonate determinative sunt absolut necesare pentru a înțelege mesajul. Ele nu se izolează și nu pot fi omise din enunț.
- Explicative - Propozițiile subordonate explicative nu sunt absolut necesare, ele întregesc sensul enunțului din care fac parte. Este explicativă propoziția subordonată atributivă care determină un substantiv ce are deja un atribut.
Exemple
Ochii care nu se văd se uită.
Ce fel de ochi? - Care nu se vad
Locul unde m-am născut îmi lasă amintiri de neuitat.
Care loc? - Unde m-am nascut