Author Topic:  Mașinile electrice ar putea salva Volkswagen de la dezastru  (Read 307 times)

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

Offline Liberty

  • High-Roller
  • *
  • Posts: 2925
  • Reputation: 28
  • Gender: Male
  • Real Name: Valentin


[Skilled News] Mașinile electrice ar putea salva Volkswagen de la dezastru [Skilled News]









Germanii de la Volkswagen ar putea să-și revină de pe urma scandalului ”Dieselgate” cu ajutorul mașinilor diesel.

Pentru Volkswagen, perioada cea mai grea nici nu a început încă. Compania ar putea fi supusă unei amenzi în valoare de 18 miliarde de dolari, iar cetățenii din diverse state din America deja se pregătesc pentru procesele colective. În ciuda acestui lucru, germanii se pare că deja au început să se gândească la o revenire de pe urma scandalului. După cum scriu cei de la Wired, următorul pas important ar fi introducerea unui număr cât mai mare de autovehicule electrice.

În viitorul apropiat, Volkswagen ar putea include tehnologiile AdBlue și ”selective catalytic reduction” în toate mașinile diesel lansate în America de Nord și Europa. Cea din urmă tehnologie este folosită pentru a descompune noxele în apă și azot. Desigur, în acest fel va crește și costul asociat cu producerea unei mașini. Diferențele ar putea fi de ordinul miilor de dolari (între 5.000 și 8.000, mai exact), însă ar putea duce la eliminarea a 90% din totalul emisiilor de noxe.

De asemenea, Volkswagen se va concentra asupra mașinilor hibrid odată cu lansarea noului Phaeton. Acesta va deveni flagship-ul mărcii pe parcursul următorului deceniu. În cazul în care se orientează asupra mașinilor electrice, este greu de crezut că Volkswagen ar putea lansa în anii următori un vehicul care ar putea rivaliza cu modelele Tesla.

În ultimii ani, Volkswagen a trișat atunci când au fost efectuate testele care indicau emisiile unei mașini atunci când aceasta se deplasa normal. Pentru a reliza acest lucru, s-a folosit de un software special care era instalat în calculatorul de bord al tuturor autovehiculelor diesel produse între 2008 și 2015. Acesta era capabil să identifice perioadele în care o mașină era supusă unui test luând în considerare patru factori: poziționarea volanului, viteza mașinii, durata de funcționare a motorului mașinii și presiunea atmosferică.

În timpul testelor, software-ul făcea posibil ca motorul să intre într-un mod diferit. Mai exact, acesta nu funcționa la capacitățile optime, iar emisiile se încadrau în acest fel în limitele impuse de autoritățile din America. Atunci când mașina se afla pe stradă, însă, software-ul permitea motorului să funcționeze normal, principala consecință fiind o creștere considerabilă a emisiilor.







Sursa: playtech.ro

 

SimplePortal 2.3.7 © 2008-2024, SimplePortal