Skilled Gaming

Timp Liber/Free Time => Sport => Fotbal/Football/Soccer => Topic started by: .shadoW on 12 May 2014, 17:58:11

Title: VfB Stuttgart l-a readus pe antrenorul alături de care a luat ultimul titlul
Post by: .shadoW on 12 May 2014, 17:58:11
(http://www.digisport.ro/onedb/picture/5370da0695f9cf9701000000)

Echipa la care joacă și românul Alexandru Maxim, VfB Stuttgart, salvată pe final de sezon de la retrogradare în Germania, a schimbat antrenorul imediat după încheierea sezonului.

Huub Stevens a plecat și i-a lăsat lui Armin Veh, tehnicianul care le-a adus șvabilor ultimul titlu de campioni în Bundesliga, în 2007. În vârstă de 53 ani, Veh a pregătit-o până acum pe Eintracht Frankfurt, care sub comanda lui a terminat pe locul al 13-lea, cu două poziții și 4 puncte deasupra lui Stuttgart.

"Plec din motive personale, înainte de orice am nevoie de o vacanţă", a anunțat Stevens (60 de ani), după meciul cu Bayern Munchen, din ultima etapă (0-1).

"Am o mare bucurie și plăcere pentru a construi ceva nou la Stuttgart. Am amintiri foarte plăcute, știu oamenii din club și mediul de aici. VfB are un potențial mare și sunt convins că putem promova clubul în mod corespunzător", a declarat Armin Veh.

"Suntem fericiți că am reușit să îl câștigăm pentru noi pe Armin Veh. E un profesionist absolut, aduce o mulțime de experiență, știe clubul și se potrivește foarte bine cu VfB.", a spus directorul sportiv Fredi Bobic.

Contractul lui Veh intră în vigoare pe 1 iulie 2014.

5 titluri de campioană în Germania are Vfb Stutgart, în cei 120 de ani de la înființare: 1950, 1952, 1984, 1992, 2007. În anul ultimului trofeu, șvabii au jucat și finala Cupei Germaniei, pe care au pierdut-o cu 2-3 în fața lui FC Nurnberg. De atunci, au mai jucat o dată în ultimul act al Cupei, în 2013, când au fost învinși cu același scor contra lui Bayern Munchen.


Sursa: DigiSport.ro
Title: Re: VfB Stuttgart l-a readus pe antrenorul alături de care a luat ultimul titlul
Post by: IstuntmanI on 12 May 2014, 19:04:09
E bine c-au scapat de retrogradare. E o echipa de traditie. :D
SimplePortal 2.3.7 © 2008-2026, SimplePortal