Real a rezolvat transferul lui James Rodriguez! Ultimele detalii ale mutării verii pe Santiago Bernabeu
(http://www.digisport.ro/onedb/picture/53ccd76795f9cfa227000000)
E sigur! James Rodriguez, golgheterul Campionatului Mondial din 2014 (cu 6 goluri) a semnat cu Real Madrid și va juca pe Santiago Bernabeu în următorii 6 ani.
80 de milioane de euro au plătit madrilenii în schimbul columbianului adus de la AS Monaco, potrivit spaniolilor de la AS, care notează că la gruparea din Ligue 1 va mai merge un jucător al Realului. Din câte se pare, este vorba de portarul Diego Lopez.
James Rodriguez (23 de ani) a semnat un contract pe 6 sezoane, cu un salariu de circa 7,5 milioane de euro pe an, iar ultimul detaliu de pus la punct a mai rămas prezentarea oficială. Cel mai probabil, va avea loc la mijlocul săptămânii, eveniment pentru care președintele Florentino Perez își amână plecarea în SUA, locul unde Real va desfășura un turneu amical. În acest caz, columbianul va ajunge alături de colegii săi pe 1 august.
S-a stabilit și numărul pe care îl va purta cel mai nou "galactic": 10, cel lăsat liber de un an, de când a plecat Mesut Ozil la Arsenal. Numele său era trecut pe ușa cantonamentului de la Valdebebas încă de săptămâna trecută.
Noul decar de pe Santiago Bernabeu va putea fi urmărit ÎN DIRECT pe Digi Sport, care televizează toate meciurile oficiale ale lui Real Madrid: Supercupa Europei, campionatul Spaniei, Cupa Spaniei și UEFA Champions League.
Sursa: DigiSport.ro