Skilled Gaming

Timp Liber/Free Time => Sport => Tenis/Tennis => Topic started by: .shadoW on 20 August 2014, 13:22:15

Title: Simona Halep a participat la "provocarea găleţii cu gheaţă", înaintea ...
Post by: .shadoW on 20 August 2014, 13:22:15
(http://files.skilledg.com/images/skillednews.png)

[Skilled News] Simona Halep a participat la "provocarea găleţii cu gheaţă", înaintea turneului de la New Haven [Skilled News]




(http://www.digisport.ro/onedb/picture/53f1cb8895f9cf8e78000000)





Simona Halep, locul 2 WTA, Petra Kvitova, locul 4 WTA, şi Caroline Wozniacki, locul 11 WTA, i-au turnat o găleată de apă cu gheaţă pe cap directorului turneului de categorie Premier Connecticut Open de la New Haven, Anne Worcester, în cadrul campaniei umanitare ALS Ice Bucket.

"ALS Ice Buckek Challenge" sau "Provocarea găleţii cu gheaţă" este o campanie de donaţii la care au aderat numeroase personalităţi din întreaga lume. Participanţii sunt provocaţi să îşi toarne pe cap apă cu gheaţă şi să facă o donaţie pentru cercetarea în domeniul afecţiunilor cerebrale.

Printre cei care au acceptat provocarea de a se uda cu apă rece s-au numărat Bill Gates, Mark Zuckerberg, Justin Timberlake și Cristiano Ronaldo. Şi preşedintele SUA, Barack Obama, a primit o provocare de a se alătura acestei campanii.

Înregistrarea momentului în care Anne Worcester este udată cu apă cu gheaţă de cele trei jucătoare de tenis a fost postată pe contul de Twitter al directorului turneului american.

Simona Halep este principala favorită la New Haven, unde s-a impus anul trecut, învingând-o în finală pe sportiva cehă Petra Kvitova, scor 6-2, 6-2.

La actuala ediţie, Halep este calificată direct în turul secund, fază în care va juca împotriva învingătoarei meciului dintre Magdalena Rybarikova (Slovacia), locul 68 WTA, şi Silvia Soler-Espinosa (Spania), locul 71 WTA, jucătoare venită din calificări.



https://www.youtube.com/watch?v=MSn9A5aD6q0





Sursa: DigiSport.ro | Oferit de MefX
Title: Re: Simona Halep a participat la "provocarea găleţii cu gheaţă", înaintea ...
Post by: IstuntmanI on 20 August 2014, 13:32:44
Printre cei care au acceptat provocarea de a se uda cu apă rece s-au numărat Bill Gates, Mark Zuckerberg, Justin Timberlake și Cristiano Ronaldo. Şi preşedintele SUA, Barack Obama, a primit o provocare de a se alătura acestei campanii.
Justin Bieber am vazut ca l-a provocat pe Barack Obama. =)) Mi-ar placea sa accepte. :D Provocarea asta a facut-o si un parlamentar american. :D :))

Am vazut o gramada de d'astea, e foarte tare campania. xD

Poate vor arunca si pe Simona. =))
SimplePortal 2.3.7 © 2008-2026, SimplePortal