(http://files.skilledg.com/images/skillednews.png)
[Skilled News] ZTE anunţă tableta zPad, cu dotări modeste şi alură de iPad Mini [Skilled News]
ZTE lansează rar tablete, ultimele modele de care îmi amintesc debutând undeva pe la MWC 2013, dacă nu mă înşel. Ei bine, acum firma chineză a anunţat un nou device de acest gen, sub numele de zPad. El este un rival pentru iPad Mini şi îl puteţi vedea mai jos.
(http://www.mobilissimo.ro/img/mobilissimo/Image/ZTE/ZTE-zPad-black-press-image.jpg)
Tableta vine pe gri său alb/auriu şi include un display IPS LCD de 8 inch, cu rezoluţie de doar 1280 x 800 pixeli. Acest terminal oferă suport 4G LTE şi include dotări modeste, precum un procesor quad core de 1.2 GHz 1 GB RAM şi 8 GB stocare internă. Avem la dispoziţie şi un slot microSD, cu suport pentru carduri de până la 64 GB.
(http://www.mobilissimo.ro/img/mobilissimo/Image/ZTE/zte-zpad-white-press-image-1500x999.jpg)
Nu e cunoscută identitatea procesorului de la interior, dar aş putea paria că e un MediaTek. zPad măsoară doar 7.9 mm în grosime şi cântăreşte 320 de grame. La bord avem şi două camere, una frontală de 2 MP şi una principală de 5 MP, cu autofocus şi blitz LED. Tableta ZTE include şi o baterie de 4000 mAh şi din păcate nu avem inca un preţ pentru ea sau o dată de lansare.
| Sursa: Mobilissimo.ro | Oferit de AroWnd |