(http://i.imgur.com/OOt5vM7.png)
[Skilled Sport]OFICIAL Petrolul a depus actele pentru a intra în insolvenţă. [Skilled Sport]
| (http://www.digisport.ro/onedb/picture/54d3e69d95f9cfc445000002) |
La doar o zi după ce CFR Cluj a intrat în insolvenţă şi a fost penalizată cu 24 de puncte, ajungând pe ultimul loc în Liga I, o altă echipă de pe podium a ajuns într-o situaţie asemănătoare.
Aflată pe locul 3 la finalul turului şi pe poziţia a doua după penalizarea ardelenilor, Petrolul Ploieşti a depus la Tribunalul Prahova cererea de intrare în insolvenţă, scrie stiridesport.ro.
În cazul în care acest proces va fi demarat, prahovenii, calificaţi şi în semifinalele Cupei României, nu vor putea evolua în viitoarea ediţie a cupelor europene.
În acest moment, în Liga I alte cinci echipe sunt într-o situaţie asemănătoare - Dinamo, FC Braşov, Rapid, Oţelul Galaţi şi Universitatea Cluj.
Decizia ploieştenilor de a cere intrarea insolvenţă vine la doar câteva zile după ce directorul general al celor de la Petrolul, Andi Crângu, dădea asigurări că nu se pune problema intrării în faliment a clubului.
"Nu vom intra în faliment. Vom primi bani din drepturile TV şi deficitul va fi de aproximativ trei milioane de euro. Nu putem vorbi de faliment, ci de o eventuală vânzare. Petrolul este de vânzare, ca orice alt club din lume", declara Crângu, într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor.
După arestarea finanţatorului Dan Capră, prahovenii s-au confruntat cu mari probleme financiare, iar o parte dintre jucătorii importanţi ai echipei deja au părăsit clubul în această iarnă.
În ianuarie, Petrolul a scăpat în ultimul moment de insolvenţă, după ce Serviciul de Gospodărire Urbană a acceptat suspendarea procesului pentru o perioadă de 45 de zile, în care urma să fie discutată eşalonarea unei datorii de 1,5 milioane de lei pentru neplata chiriei la stadionul Ilie Oană.
De pe urma situaţiei în care se află Petrolul şi CFR Cluj pot profita Astra Giurgiu, ASA Tg. Mureş, CSU Craiova şi FC Botoşani, echipe aflate pe locurile 4-7 şi care sunt despărţite de doar 3 puncte.