(http://i.imgur.com/OOt5vM7.png)
[Skilled Sport]Bayern, victorie clară la sărbătoarea de 115 ani [Skilled Sport]
| (http://www.digisport.ro/onedb/picture/54f16e6395f9cf7058000001) |
Bayern Munchen a mai făcut încă un pas spre titlul de campioană în Bundesliga. Vineri seara, oamenii lui Guardiola au mai avut însă o motivație în plus pentru o victorie cu FC Koln: clubul înființat pe 27 februarie 1900 a aniversat 115 ani, motiv pentru care suporterii au pregătit o coregrafie spectaculoasă.
(http://www.digisport.ro/onedb/picture/54f16eb095f9cf0a64000000)
Oaspeții, care au una dintre cele mai bune defensive din Bundesliga, n-au rezistat decât 3 minute la Munchen. Schweinsteiger a deschis scorul cu o lovitură de cap, iar în minutul 10 era deja 2-0, după ce francezul Ribery a punctat de la marginea careului.
Ujah a redus din diferență la ultima fază a primei reprize, una în care Bayern a avut o posesie de aproape 80%, însă olandezul Robben a dus scorul la 3-1 în minutul 67 și a ajuns la 17 goluri în acest sezon, record în cariera sa.
Lewandowski a marcat din fața porții și a stabilit scorul final, 4-1, cu un sfert de oră înainte de final.
După a 18-a victorie în Bundesliga, Bayern are un avans de 11 puncte în fruntea clasamentului, înaintea meciului pe care Wolfsburg îl va juca la Bremen, duminică.
Echipa lui Bayern: Neuer - Rafinha, Boateng, Badstuber, Alaba - Schweinsteiger ('78 Rode) - Robben, Muller ('69 Xabi Alonso), Gotze, Ribery - Lewandowski