(http://files.skilledg.com/images/skillednews.png)
[Skilled News] A renunţat la facultate ca să muncească cu normă întreagă. Acum este cel mai tânăr miliardar al lumii [Skilled News]
| (http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3936/13981043/1/snapchat.jpg?width=320) |
Cel mai tânăr miliardar din lume, Evan Spiegel, directorul executiv al companiei din spatele aplicaţiei de mesagerie Snapchat, duce o viaţă excentrică, dar rămâne cu picioarele pe pământ. Într-un interviu recent, antreprenorul care locuieşte într-o casă de 3,3 milioane de dolari a declarat că "a avut mult noroc" şi "viaţa nu este dreaptă cu toată lumea".
Recent, Snapchat a anunţat că va primi o investiţie de 200 milioane de dolari din partea gigantului chinez din domeniul comerţului electronic Alibaba. Dincolo de acest succes, tânărul doreşte să obţină o a doua finanţare pentru Snapchat, situaţie în care aplicaţia ar ajunge să valoreze nu mai puţin de 19 miliarde de dolari.
Evan Spiegel are o avere netă de 1,5 miliarde de dolari şi la 24 de ani, este cel mai tânăr miliardar din lume, potrivit datelor Forbes, citate de Business Insider.
Spiegel duce o viaţă bună şi el ştie asta. "Sunt un bărbat tânăr, alb şi educat. Am avut mult noroc şi viaţa nu este dreaptă cu toată lumea", a declarat Evan Spiegel, într-o conferinţă de presă.
Tânărul a crescut în Pacific Palisades, o enclavă din Los Angeles, situată la est de Malibu şi a fost cel mai mare dintre cei doi fii ai unei familii de avocaţi. Părinţii săi au divorţat pe când viitorul antreprenor era la liceu. La vârsta de 16 ani, când a obţinut permisul de conducere, Spiegel a primit un SUV impunător Cadillac Escalade, fabricat în 2006, pe care îl parca în perimetrul Southern California Edison, de lângă şcoala sa. Tatăl acestuia a fost avocatul companiei Edison în timpul crizei energetice din SUA.
Elevul îşi dorea însă o maşină mai puţin costisitoare şi în 2008, le-a cerut părinţilor să-i cumpere un BMW 550i, care costă 75.000 de dolari.
"Trăim într-o bulă", le-a mai scris Evan acestora, în solicitarea pentru BMW. Evan a urmat apoi Stanford, unde i-a întâlnit pe viitorii cofondatori ai Snapchat, Reggie Brown şi Bobby Murphy. "Nu eram populari şi am încercat să construim lucruri frumoase, ca să devenim populari", a povestit Murphy.
Spiegel a renunţat la facultate cu puţin timp înainte să o finalizeze, pentru a lucra cu normă întreagă la Snapchat. Echipa a dezvoltat aplicaţia în 2012 şi în noiembrie 2014, Spiegel şi-a permis să-şi cumpere o casă în Brentwood, pentru 3,3 milioane de dolari.
În iunie 2014, după ce startup-ul a primit o nouă finanţare generoasă, Spiegel a sărbătorit prin achiziţia unui Ferrari. Pasiunea pentru supercar-uri este completată de cea pentru excursii excentrice în Londra, Arabia Saudită, Islamabad şi Rusia.
Spiegel a fost împreună cu superstar-ul pop Taylor Swift, timp de câteva luni. Acesta a dorit la un moment dat să cumpere Big Machine, casa de discuri care o reprezintă pe Swift, dar tranzacţia nu s-a finalizat. Tânărul în vârstă de 24 de ani doreşte ca Snapchat să fie cât se poate de implicată în domeniul muzical şi ar putea deschide o casă de discuri proprie.
| Sursa: Gandul.info | Oferit de Raylisse |