Skilled Gaming

Timp Liber/Free Time => Ştiri/News => IT => Topic started by: [SG]P1xuletz.xD on 16 March 2015, 18:36:30

Title: Samsung ar putea monta cel mai performant procesor al său pe viitorul smartwatch
Post by: [SG]P1xuletz.xD on 16 March 2015, 18:36:30

(http://files.skilledg.com/images/skillednews.png)
[Skilled News] Samsung ar putea monta cel mai performant procesor al său pe viitorul smartwatch [Skilled News]




(http://static2.playtech.ro/wp-content/uploads/2015/03/samsung-smartwatch-1170x644.png)




  Conform unor zvonuri apărute recent, Samsung pregătește un smartwatch rotund dotat cu cel mai performant procesor al său.

Samsung este una dintre puținele companii care se pot lăuda cu o gamă relativ largă și variată de smartwatch-uri lansate. În ciuda acestei diversități cu care se pot lăuda, este un lucru pe care, spre deosebire de unii dintre concurenții săi, Samsung nu l-a produs. Este vorba, desigur, despre un smartwatch rotund.

Odată cu noile telefoane Galaxy S6 și Galaxy S6 Edge, lumea se aștepta ca Samsung să lanseze și un smartwatch. În mod surprinzător, coreenii nu au anunțat niciun astfel de dispozitiv purtabil în cadrul MWC 2015. Conform celor de la Sammobile, ei au declarat că vor lua o pauză pentru a putea scoate pe piață un gadget perfecționat.

Nu a fost nevoie decât de acest lucru pentru ca întreaga comunitate tech să revină asupra unui patent ce a ieșit la suprafață în cursul anului trecut. Acesta descria un smartwatch care urma să fie utilizat cu ajutorul marginilor rotative. Astfel, s-ar putea naviga prin aplicații, liste și altele fără a fi nevoie să se atingă ecranul. După cum scrie și Ubergizmo, această adiție ar fi binevenită având în vedere dimensiunile relativ mici pe care le-ar putea avea viitorul ceas. Cel mai interesant zvon, însă, este cel menționat de Android Headlines, conform căruia smartwatch-ul ar putea fi dotat cu Exynos 7420.

Printre altele, smartwatch-ul rotund Samsung ar putea fi capabil să recunoască imagini și obiecte, să citească coduri de bare și să facă fotografii grație camerei foto incorporate. Dacă va fi anunțat anul acesta, smartwatch-ul rotund de la Samsung își va face cel mai probabil apariția în cadrul IFA, la Berlin, în toamnă.

(http://static2.playtech.ro/wp-content/uploads/2015/03/samsung-smartwatch-rotund.jpg)





Sursa: playtech
Title: Re: Samsung ar putea monta cel mai performant procesor al său pe viitorul smartwatch
Post by: Badboy.UndeadArmy™ on 16 March 2015, 20:53:22
Fac o treaba excelenta.
Title: Re: Samsung ar putea monta cel mai performant procesor al său pe viitorul smartwatch
Post by: Liberty on 16 March 2015, 21:05:54
Aceste ceasuri sunt din ce în ce mai inteligente. Tehnologia evoluează în fiecare zi, acest lucru fiind unul bun.
Title: Re: Samsung ar putea monta cel mai performant procesor al său pe viitorul smartwatch
Post by: Raylisse on 17 March 2015, 09:32:30
 :err: nu inteleg de ce ii doare acum capul sa produca si ceasuri, oricum vor fi scumpe si majoritatea nu isi vor cumpara ori din probleme financiare ori fiindca prefera sa nu poarte ceas. De ce ti-ar trebui un ceas ca sa iti faci poza? :)) acusi vor dori sa inlocuim telefoanele cu ceasuri, cine stie ce vor mai gandi. =)))
Title: Re: Samsung ar putea monta cel mai performant procesor al său pe viitorul smartwatch
Post by: RazvanS_ on 17 March 2015, 13:08:50
mda fac treaba buna,nu am ce sa zic..
SimplePortal 2.3.7 © 2008-2026, SimplePortal