Skilled Gaming

Timp Liber/Free Time => Ştiri/News => Jocuri/Games => Topic started by: ×X×_vasya_×X× on 27 July 2015, 20:30:03

Title: Fallout Shelter, tot mai aproape de Android
Post by: ×X×_vasya_×X× on 27 July 2015, 20:30:03
(http://files.skilledg.com/images/skillednews.png)

[Skilled News] Fallout Shelter, tot mai aproape de Android [Skilled News]




(http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1541/19907/14644002/3/fs-update-socialtease-4-3-2.png?height=364&width=640)





2015 a fost primul an din istoria companiei în care Bethesda a ales să-şi organizeze propria conferinţă de presă pentru E3 (Electronic Entertainment Expo). Bineînţeles, aceasta decizie a fost motivată de suita de jocuri de mare calibru pe care Bethesda le pregăteşte pentru viitorul apropiat: Fallout 4 va fi lansat în această toamnă, în timp ce 2016 va marca apariţiile unor titluri precum noul DOOM şi Dishonored II.

Totuşi, printre valul de titluri “titanice”, s-a strecurat şi un joculeţ poate mai puţin “impunător”, dedicat dispozitivelor mobile. Este vorba despre Fallout Shelter, o abordare ceva mai facilă a universului făcut faimos de seria de RPG-uri preluată de Bethesda. În acest joculeţ, trebuie să gestionezi un adăpost antiatomic, să ai grijă de populaţia acestuia şi nevoile sale, să respingi atacurile venite din exterior etc. Această formulă relativ simplă, cuplată cu modelul Free-to-play corect aplicat, au transformat Fallout Shelter într-un veritabil succes.

https://youtu.be/HY4jCjufLG8

Din păcate, Fallout Shelter nu a fost lansat la acel moment decât pentru telefoanele şi tabletele Apple, bazate pe sistemul de operare iOS. Din fericire, acest inconvenient este pe cale să dispară: la QuakeCon 2015, Bethesda a confirmat că Fallout Shelter va fi lansat foarte curând şi pentru dispozitivele mobile bazate pe Android.

Astfel, începând cu 13 august 2015, Fallout Shelter va putea fi descărcat gratuit prin intermediul Google Play Store. Odată cu lansarea jocului pe Android, Fallout Shelter va primi şi un update de conţinut (atât pentru Android, cât şi pentru iOS), care-l va include, sub forma unei recompense premium, pe robotul Mr. Handy. Acesta va putea fi însărcinat cu colectarea de resurse (atât din interiorul propriei baze, căt şi din afară), precum şi cu apărarea adăpostului împotriva factorilor externi (cum ar fi invaziile de Deathclaws sau infestărilor cu Molerats).







Sursa: go4games.ro
Title: Re: Fallout Shelter, tot mai aproape de Android
Post by: blacklife on 27 July 2015, 20:33:19
In sfarsit.. un joc ceva mai interesant pentru Android.
Title: Re: Fallout Shelter, tot mai aproape de Android
Post by: RazvanS_ on 27 July 2015, 20:50:17
Interesant,joc,o sa il instalez. ;D
Title: Re: Fallout Shelter, tot mai aproape de Android
Post by: blacklife on 28 July 2015, 09:42:25
Ce ciudat e, dar pare destul de interesant.
Title: Re: Fallout Shelter, tot mai aproape de Android
Post by: Syder on 28 July 2015, 11:14:54
          In momentul de fata nu am jocuri pe telefon si nici nu voi avea. Nu prea stau cu telefonul in mana :))
Title: Re: Fallout Shelter, tot mai aproape de Android
Post by: Liberty on 28 July 2015, 11:29:06
Nu prea imi place jocul(din cate am vazut in video), de acea cred ca nu il voi instala.
SimplePortal 2.3.7 © 2008-2026, SimplePortal