[Skilled Sport]UEFA anchetează 76 de echipe pentru încălcarea fair-play-ului financiar! Deficit total de 600 mil. €[Skilled Sport]
76 de cluburi care în acest sezon au participat în cupele europene sunt cercetate de UEFA pentru încălcarea regulilor privind fair-play-ul financiar. Ancheta se va desfășura pe parcursul mai multor luni, iar soluțiile în cele mai serioase cazuri vor fi anunțate în iunie.
600 de milioane de euro însumează deficitul celor 76 de cluburi participante în acest sezon în UEFA Champions League și UEFA Europa League, potrivit forului european, care le va cerceta conturile în lunile ce urmează.
Forul condus de Michel Platini le-a solicitat deja cluburilor implicate rapoartele financiare pentru anul 2013. Pentru această a fost înființată Organul de Control Financiar al Cluburilor.
Se poate merge chiar până la excluderea din viitoarele ediții ale competițiilor continentale. Printre alte sancțiuni posibile se numără fixarea unui plafon salarial peste care nu pot trece echipele care joacă în întrecerile UEFA, dar și amenzile drastice.
Unele dintre echipele care ar putea avea risca sancțiuni importante în urma anchetei UEFA sunt Manchester City, care în ultimii ani a cheltuit mulți bani, fără a reuși să amortizeze din pierderi. În aceeași situație se află și Paris Saint-Germain, o altă forță apărută de curând pe prima scenă europeană, dar șiChelsea, care este în această situație de ani buni.
Sursa : 